Centura de asteroizi
Un asteroid este un corp ceresc rece foarte mic, cu dimensiuni cuprinse între câteva zeci de metri şi până la câţiva kilometri, care se învârteşte în jurul Soarelui. Asteroizii sunt mult mai mici decât planetele, din care cauză sunt numiţi uneori şi "planetoizi". Cei mai mulţi asteroizi îşi au traseul între orbitele planetelor Marte şi Jupiter, formând aşa-numita Centură de asteroizi. Întinderea ei totală este de circa 2,0 - 3,4 Unitati Astronomice (UA).
Mic istoric
În 1772, Johann Bode de la Observatorul astronomic din Berlin a publicat o regulă care estima depărtarea planetelor de SOare. Această regulă a devenit cunoscută sub numele de "Legea lui Bode" şi prezicea existenţa unei planete între orbitele lui Marte si Jupier. Mulţi astronomi erau sceptici. Dar în 1781 când a fost decoperit Uranus, s-a observat că orbita planetei corespunde Legii lui Bode. Atunci a început căutarea planetei lipsă dintre Marte şi Jupiter. În anul 1801 a fost descoperit primul asteroid, Ceres. S-a presupus că Ceres este chiar planeta căutată, şi din această cauză a fost o surpriză când un al doilea asteroid, Pallas, a fost descoperit în 1802, în aceeaşi regiune. Astronomii au presupus atunci că dacă în acea regiune există două planete mai mici, atunci pot exista şi altele, şi au continuat căutările. Asteroidul Juno a fost descoperit în 1804, urmat de Vesta în 1807. Treizeci de ani mai târziu a fost descoperit al cincilea asteroid. Până în 1890 au fost descoperiţi peste 300 de asteroizi, dar numărătoarea nu se oprea aici. În anul următor s-a introdus metoda fotografiei pentru căutarea asteroizilor, şi până în 1986 au fost găsiţi peste 3.450 de asteroizi. Se estimează că numărul asteroizilor este de peste 30.000. Însă chiar dacă sunt numeroşi, din cauza faptului că sunt foarte mici, masa tuturor asteroizilor luaţi împreună se crede a fi mai mică decât masa Lunii. Tot din cauza micimii lor ei nu pot fi văzuţi cu ochiul liber pe cerul nocturn, ci doar cu telescoape adecvate.
Caracteristici
Asteroizii orbitează în jurul Soarelui la fel ca şi planetele, de la vest la est. Majoritatea asteroizilor se găsesc într-o zonă situată între 320 şi 480 de milioane de km de Soare. Planurile orbitelor lor sunt apropiate de planul orbitei Pământului. Timpul necesar asteroizilor pentru a efectua o rotaţie completă în jurul Soarelui variază între 3,5 şi 6 ani pământeşti. Excentricitatea medie a orbitelor este de 0,15, similară excentricităţii planetelor. În familia asteroizilor există însă şi multe devieri de la valorile medii. De exemplu Betulia are orbita înclinată la 52°. Mulţi alţi asteroizi au o orbită foarte excentrică; un astfel de asteroid este Apollo, a cărui orbită se întinde din interiorul orbitei Pământului până dincolo de orbita lui Marte. Orbita lui Hidalgo se întinde până dincolo de Saturn. Unii asteroizi cum ar fi Apollo au orbite care se intersectează cu orbita Pământului. În 1989 un asteroid nedescoperit anterior denumit "1989FC" a trecut la o distanţă de mai puţin de 800.000 km de Pamant, doar de două ori mai mare decât distanţa dintre Pământ şi Lună. Se estimează că el se va afla din nou la o distanţă comparabilă deja prin anul 2015.
Puţini oameni de ştiinţă mai cred că asteroizii sunt rămăşiţele unei planete. Cel mai probabil asteroizii ocupă în Sistemul Solar un loc unde s-ar fi putut ce-i drept forma o planetă, dar procesul de formare a fost perturbat de influenţele forţei gravitaţionale uriaşe exercitate de Jupiter. Se pare că la început au existat doar câţiva asteroizi, care în urma coliziunilor s-au fragmentat din ce în ce mai mult.
2007 TU24
La 11 octombrie 2007 agenţia NASA a descoperit asteroidul 2007 TU24. El este o piatră cu dimensiuni între circa 150 şi 600 m. Acest asteroid a "vizitat" deja Pământul, la o distanţă de "numai" 537.500 km (numai 1,3 ori mai mare decât distanţa până la Lună), şi anume foarte recent, la data de 29 ianuarie 2008. Aceasta a constituit o ocazie rară pentru studiul mai amănunţit al asteroizilor. Din fericire calculele astronomice au exclus o ciocnire cu Pământul. Din cauza vitezii enorme a asteroidului raportată la Pământ (circa 9.248 km/sec), ciocnirea ar fi provocat un dezastru capital, atât pentru omenire cât şi pentru planeta Pământ în general.
Pentru comparaţie, cel mai mare meteorit care a lovit Pământul în epoca modernă este cel căzut la 30 iunie 1908 la nord de râul Tunguska din Siberia (60° 55’ Nord, 101° 57’ Est). Actualmente, cea mai răspândită teorie susţine că acesta a fost un corp solid cu un diametru de circa 50 de m, care a explodat cu o forţă echivalentă cu aproximativ 15-30 megatone TNT, la aproximativ 6 km deasupra solului. Pe lângă această teorie a unui meteorit există totuşi şi alte teorii despre evenimentul (explozia) de la Tunguska de acum 100 de ani.
